Pasii pe care cei care doresc panouri solare finantate cu 90 %
nerambursabili trebuie sa-i faca, conform Ghidului de finantare a
sistemelor solare:
1. Cetateanul isi va depune dosarul pentru achizitia sistemului de
incalzire la unul dintre agentii care

comercializeaza si instaleaza
astfel de sisteme, si care vor fi validati de Administratia Fondului
pentru
Mediu. Prin urmare, primul pas pe care cetateanul il va face, va
fi sa urmareasca lista cu agentii care au trecut de etapa validarii.
Aceasta lista va fi pusa la dispozitia publicului dupa 28 noiembrie, in mass media. 2. Urmeaza al
doilea pas: veti alege unul dintre acesti instalatori validati, in
functie de tipul de echipament pe care vreti sa-l achizitionati si veti
depune dosarul la acesta, insotit de o cerere de inscriere. 3. Pasul trei: Obtinerea notei de acceptare – aceasta va fi eliberata de instalatorul validat la care ati depus dosarul!
Incepand cu data de 5 ianuarie 2009, cei care doresc sa aiba in
dotarea locuintelor sisteme energetice ecologice (panouri fotovoltaice,
pompe geotermale, centrale eoliene etc.) pot incepe demersurile pentru
obtinerea de subventii de la stat in vederea achizitionarii unor astfel
de instalatii.
Aceasta subventie va fin in proportie de 90%, dar cu conditia sa nu
depaseasca mai mult de 25.000 de lei (in jur de 7000 de euro) pentru
asociatii de proprietari, organizatii neguvenamentale si persoane
fizice.
Cu ajutorul acestui program, numit “Casa Verde”, vor putea obtine
subventii, in anumite limite, si firmele private, dar si universitatile
si unitatile scolare.
Costurile acestui program care
incurajeaza montarea de astfel de sisteme energetice ecologice vor fi
suportate de Administratia Fondului pentru Mediu. Programul este
construit pe un sistem ce seamana bine cu programul “Rabla”. "Programul
este gandit sa fie unul multianual. Pentru anul 2009 estimam ca vor fi
12.000-16.000 de beneficiari. Pana la inceputul lunii decembrie,
Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile va elabora un ghid al
solicitantului, de unde cei care doresc sa intre in program vor afla
exact actele necesare, dar si o lista cu firmele autorizate de AFM sa
participe la program", a declarat Attila Korodi, ministrul Mediului.
Solicitarile se fac la firme autorizate
Lista
cu firmele autorizate sa vanda si sa monteze instalatiile energetice
ecologice urmeaza sa fie publicata pe site-ul Administratiei Fondului
de Mediu si in presa. Cei interesati sa-si achizitioneze si instaleze
panouri solare, pompe geotermale, mori de vant sau sisteme hibride
trebuie sa se adreseze firmelor agreate de AFM incepand cu data de 5
ianuarie 2009. Solicitantii, impreuna cu reprezentantii firmelor pot
stabili care sistem este potrivit pentru locuinta pe care doresc sa o
doteze cu o astfel de instalatie, dupa care companie emite o nota de
acceptare pe baza careia AFM va acorda subventia. Urmatorul pas este
virarea banilor, care nu vor intra in posesia cetateanului ci vor fi
varsati direct din conturile AFM in cele ale firmei. "Programul se
adreseaza atat celor care vor sa inlocuiasca instalatiile vechi de
incalzire ale casei (centrale termice, boilere etc.), dar si celor care
vor sa doteze suplimentar locuinta cu astfel de sisteme energetice
ecologice", a precizat Korodi. Pentru 2009, AFM are la dispozitie
pentru acest proiect suma de 520 milioane lei (144 milioane euro), din
care 400 milioane (circa 110 milioane euro) sunt destinati finantarii
proiectelor depuse de persoane fizice si asociatii de proprietari. "AFM
finanteaza 90% din costuri, dar nu mai mult de 25.000 lei pentru
persoanele fizice, si 50% din costuri, dar nu mai mult de 250.000 lei
pentru o firma", a declarat presedintele AFM, Mihai Toti.
Universitatile si scolile pot lua
parte la acest program urmand sa primeasca o finantare de 60% din
proiect, dar nu mai mult de 300.000 lei. Pentru aceste categorii de
solicitanti, cererile se depun la AFM, unde se va organiza un concurs
de proiecte pentru desemnarea beneficiarilor.
Comments
 |